”Raluca dragă, Îți mulțumesc că mi-ai arătat o paradigmă diferită în ceea ce privește importanța și mesajul dinților cariați sau pierduți într-un accident. Mereu mi-a fost frică de dentiști. În copilărie am avut experiențe neplăcute, traumatizante, în privința consultațiilor și tratamentelor stomatologice, și nu știam cum să fac ca și copiii mei să nu treacă prin ce am trecut eu. Însă soarta a avut alt plan cu mine: fiul meu a suferit un accident în urma căruia și-a pierdut patru dințișori – încă de lapte. Trauma nu s-a putut evita. Însă atunci am avut deja sentimentul că acest accident vine să mă învețe ceva. Mereu am crezut că lucrurile nu se întâmplă din greșeală, că fiecare întâmplare este cumva sortită să o trăim. 

Când soarta mi te-a adus în cale, mai întâi pe mine m-ai ferit de operații dureroase – înainte avusesem deja câteva – și, cu o simplă conștientizare a mesajului transmis de dinții mei, pe care tu mi-i-ai descifrat, nu a mai fost nevoie de intervenție medicală. Asta m-a făcut să mă înscriu în program Mame Vindecătoare și să aflu, în sfârșit, mesajul accidentului fiului meu. În urma discuțiilor cu tine a început o restabilire a echilibrului în viața fiului meu, în viața mea și a soțului meu. Soțul meu a participat la aceste ședințe – ca norocul – pentru că eu nici nu știam cum să-i explic, ca și el să înțeleagă.

Fiul meu, „prea sensibil”, liniștit și rezervat, a început să se deschidă, să îmi povestească despre trăirile lui. Înainte, parcă doar cu cleștele reușeam să scot de la el ce-l frământa. Parcă eu am început să-l înțeleg mai bine. Am primit de la tine o hartă a trăirilor lui. Fiul meu a început să aibă mai multă încredere în el. Având 13 ani – vârstă la care devin foarte importante imaginea corporală și încrederea în sine – el a reușit să slăbească 8 kg, fără cură de slăbire.

 

Cum? I-am povestit ce am aflat de la tine: că atunci când am fost însărcinată cu el s-au petrecut evenimente dureroase în viața mea și că el a preluat sentimentul de nesiguranță, că trebuie să se protejeze de lumea asta periculoasă, luând kilograme în talie ca un scut de protecție. Când a înțeles că el poate trăi în siguranță, că nu trebuie să poarte acel scut învățat de la mine, în câteva săptămâni a slăbit. Față de prietenii lui, care înainte îl tachinau din când în când – cum se întâmplă la această vârstă între băieți – a reușit să aibă o atitudine mai fermă, să-și traseze mai clar limitele, iar sentimentul lui de inferioritate a început să se dizolve.

Energia masculină blocată în el, în urma unor evenimente transgeneraționale pe linia bărbaților din familia lui, a reușit să o deblocheze. Merge acum la jiu-jitsu, un sport care nu este agresiv, deoarece nu se lovește nici cu mâna, nici cu piciorul, ci doar dezarmează un eventual atacator. Este un sport care i-a arătat ce putere are în el, că puterea omului, de fapt, este în mintea lui. Un echilibru sănătos mental aduce după sine și un echilibru corporal – și invers. Nu se teme că va fi bătut, cum vedea la colegii lui că se întâmplă des, și nici nu-i mai vine să sară la bătaie ca să-și arate puterea – cum fac băieții deseori între ei – fiindcă el deja știe de ce este în stare, că se poate apăra dacă este nevoie. Nu are nevoie să-și arate puterea altora, pentru că și-a dovedit-o deja lui însuși.

Chiar vine acasă și spune: „Mama, eu înțeleg că băieții cred că se bat din plăcere, dar ei nu înțeleg că de fapt se bat pentru că le este frică: frică de faptul că celălalt e poate mai puternic și poate fi învins ușor, așa că se antrenează. Mie nu-mi este frică. Știu că-i pot dezarma, dezechilibra. Mai bine mă joc fotbal cu ei.” Oare pot să spun în cuvinte ce plăcere am când aud aceste cuvinte de la el? Chiar nu pot. Pot doar să-ți fiu recunoscătoare, Raluca.

 

Având trei copii, abia aștept să continui programul și cu privire la ceilalți doi. Aștept emoționată să aflu ce misiune au în această viață, ce au venit să-mi oglindească mie și soțului meu. Pentru că fiul meu asta face: ne-a arătat unde avem de lucru cu noi înșine, eu și tatăl lui. Ce convingeri trebuie să înlocuim cu altele mai benefice pentru noi, ce tipare învățate de la părinții noștri trebuie să corectăm. Ei au venit să ne ghideze în procesul nostru de dezvoltare personală, de schimbare de paradigmă în multe arii ale vieții.

Dacă totuși ar trebui să fac un rezumat al celor experimentate și conștientizate în cadrul programului tău, acestea ar fi: mai multă înțelegere între noi și copiii noștri, mai multă acceptare, introspecție și, bineînțeles, mai multă iubire necondiționată. Eu și soțul meu iubirea necondiționată nu am experimentat-o în copilăria noastră. Ne-au iubit dacă învățam bine, dacă eram ascultători. Însă cum să ne gestionăm trăirile nu ne-au învățat; din contră, ne-au învățat că sentimentele noastre nu contează, că trebuie să tăcem și să facem ce ni se spune, că atunci totul va fi bine. Și uite că nu au avut dreptate.

 

E foarte important să înțelegem ce se petrece în inima, mintea și corpul copilului nostru. Doar dacă acceptăm trăirile lor și îi ajutăm să le gestioneze, pot deveni adulți echilibrați, asumați, sănătoși și fericiți. Noi nu am știut asta. Am strâns din dinți și am fost copii cuminți. Dar acum, când suntem adulți, ies la iveală acele sentimente neprocesate: suntem nevrotici, bolnavi, nefericiți, grăbiți, prea ocupați să supraviețuim, în loc să vedem cât de multe și frumoase ne oferă această viață.

Mulțumesc, Raluca, că ne-ai deschis ochii și vedem ce și cum putem schimba în relația noastră cu copiii noștri și cu noi înșine. Astfel, împreună, ne aducem aportul la crearea unui viitor mai plăcut, mai satisfăcător și plin de iubire de sine și de iubire față de ceilalți.”